Cazul Google versus China: update nr. 2

Probele pentru atacul cibernetic asupra lui Google la mijlocul lui decembrie anul trecut încep să se şubrezească. În cotidianul britanic The Register a apărut recent un articol care ridică o serie de întrebări asupra valabilităţii unei dovezi în baza căreia Google a concluzionat că atacul Aurora a fost iniţia din China. S-a presupus că algoritmul CRC» identificat în urma atacului ar fi folosit cu preponderenţă de programatorii chinezi. Vestea proastă pentru Google este că acest algoritm este foarte cunoscut în comunitatea programatorilor de mai mulţi ani şi chiar folosit în site-urile scrise în limba engleză. Se pare că există un program iniţiat de Pentagon care încearcă să catalogheze şi identifice atacurile cibernetice după un fel de ADN digital al hackerilor şi uneltelor folosite de acesta, program care face parte dintr-un efort naţional al guvernului SUA de a găsi mijloacele eficiente pentru descurajarea atacurilor cibernetice.

Pe mine mă miră tăcerea guvernului chinez asupra problemei ridicate de Google. Să fie oare Google chiar atât de naiv încât să cadă într-o capcană întinsă de altcineva şi care are indicii chinezeşti?

Pe de altă parte în China viaţa merge mai departe, Guvernul a început să cenzureze şi utilizatorii de Twitter, iar chinezii au început să cloneze motorul de căutare Google şi popularul YouTube. Ca să nu le simtă lipsa dacă Google chiar se va retrage de lângă Marele Zid Chinezesc.

Share on Facebook
Share on LinkedIn

“cyclic redundancy check” este o funcţie care permite verificarea integrităţii datelor informatice dintr-o reţea de calculatoare ori dintr-un mediu de stocare a informaţiilor digitale (HDD, CD/DVD ROM etc.). În cazul de faţă, un algoritm CRC se poate compara cu o amprentă digitală lăsată de atacatori pe serverele GooglePowered by Hackadelic Sliding Notes 1.6.5

Publicat în: Noutăţi

Etichete:

Despre autor: Pentru că de felul lui se plictisește repede, este mereu dependent de noutăţi, motiv pentru care consumă agregatoarele de ştiri, RSS-uri sau blogurile cu noutăţi şi bârfe ca pe sticksuri. Vrei să afli ce produs va lansa Apple peste 2 ani sau când va reuşi Microsoft să facă un sistem de operare ca lumea? Porumbelul e omul tău. Joacă rolul poştaşului și răspândacului, ocupându-se de propagarea noutăţilor importante din IT.

RSSComentarii (0)

URL trackback

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.