Patch
Scris de Coțofana în 22 Ian 2010 la 00:01
“Ce este un patch?” se întreabă foarte multă lume când întâlneşte termenul. Păi, după cum îi spune şi traducerea din engleză, este în principiu un petec cu care se peticeşte o gaură.
Adică un mini-program creat pentru a repara o vulnerabilitate ori pentru a actualiza un program, în sensul îmbunătăţirii funcţionalităţii şi performanţei acestuia. Patch-urile sunt scrise de regulă de către producătorul produsului care este astfel peticit.
Deşi scopul lor principal este de a repara unele probleme, se mai întâmplă ca unele patch-uri prost făcute să genereze alte probleme, cauzând astfel fenomenul de “software regression“.
Pe teme similare:
Publicat în: Glosar
Despre autor: Este fetiţa trupei, cea guralivă şi amuzantă; ne place s-o buzărim de câte ori avem ocazia ca s-o ofticăm, dar nu ne iese întotdeauna pentru că din nefericire ține la glumă. Atenție, deși e fată nu trebuie subestimată pentru că este deţinătoarea unor cunoştinţe solide de IT pe care ştie să le pună în ecuație ca să obțină ce vrea.
Pingbacks
-
[...] al conceptului) a publicat o listă de vulnerabilități și exploit-uri (în prezent fără patch-uri) care ar putea permite crackerilor și script-kiddies să compromită sisteme de control [...]
[...] prima cifră din numărul versiunii, trebuie să primească ceva mai mult decât o mână de patch-uri sau extensii. Şi adevărul e că noul Chrome îşi justifică pe deplin schimbarea majoră de [...]