Germania spune “Nein” Internet Explorer-ului!

Degeaba ne place să spunem că trăim într-o lume nebună, nebună, nebună… în Germania unu plus unu încă fac doi. În lumina atacurilor cibernetice din ultimele săptămâni a căror victimă a fost Google (împreună cu alte 20 de companii, printre care şi Yahoo), Biroul Federal pentru Securitatea Informaţională din Germania» a recomandat printr-un anunţ public ca populaţia să evite folosirea versiunilor 6, 7 şi 8 (despre versiunile mai vechi nu s-a pomenit nimic, dar oricum acestea sunt foarte rar folosite în ziua de azi, datorită în principal incompatibilităţii acestora cu sistemele de operare curente).

Principalul motiv al anunţului este faptul că atacurile asupra Google China au fost realizate fiind folosită o vulnerabilitate a lui Internet Explorer, cel mai folosit navigator web din ultimul deceniu. De teamă ca şi alte ţări să nu facă îndemnuri similare populaţiei, Microsoft a replicat că riscurile sunt minime iar aceste “găuri” în securitatea browser-ului vor fi reparate printr-un patch. La care nemţii au răspuns sec că “nici un patch nu va rezolva problemele de securitate a lui Internet Explorer”.

Pariez că agenţia din Bonn îşi freacă mâinile de satisfacţie de când Comisia Europeană a obligat Microsoft să dea posibilitatea utilizatorilor Windows ca,  în timpul instalării sistemului de operare, să aleagă care browser îl vor folosi implicit.

Share on Facebook
Share on LinkedIn

 Bundesamt für Sicherheit in der Informationstechnik (abreviat: BSI) este agenţia guvernamentală germană care se ocupă cu managementul sistemelor informatice şi securitatea comunicaţiilor pentru guvernul German (un fel de STS – Serviciu de Telecomunicaţii Speciale nemţesc). Competenţele acestei agenţii sunt impresionante şi includ testarea securităţii aplicaţiilor software, protecţia infrastructurii de telecomunicaţii, securitatea în internet, tehnici anti-spionaj informatic, criptografie, emiterea de certificate privind securitatea unor produse şi acreditarea laboratoarelor de teste. Sediul acesteia este în Bonn şi are peste 400 de angajaţi.Powered by Hackadelic Sliding Notes 1.6.5

Publicat în: Noutăţi

Etichete:

Despre autor: Pentru că de felul lui se plictisește repede, este mereu dependent de noutăţi, motiv pentru care consumă agregatoarele de ştiri, RSS-uri sau blogurile cu noutăţi şi bârfe ca pe sticksuri. Vrei să afli ce produs va lansa Apple peste 2 ani sau când va reuşi Microsoft să facă un sistem de operare ca lumea? Porumbelul e omul tău. Joacă rolul poştaşului și răspândacului, ocupându-se de propagarea noutăţilor importante din IT.

RSSComentarii (0)

URL trackback

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.