Tehnologii promițătoare inventate în 2011 – partea VII: ecrane tactile antimurdărie

Urăsc ecranele de smartphone pe care se vede grăsimea lăsată de degetele noastre. Altfel spus, încă n-am văzut un gadget cu ecranul curat, acesta fiind și motivul pentru care nu-mi voi lua în viitorul apropiat un smartphone doar cu ecran tactil, după cum am mai scris și aici.

Ar putea exista în viitor ecrane touch care să fie imune la amprente? Aceasta este promisiunea unui nou tip de înveliș care respinge substanțele uleioase. Cercetătorii germani din spatele descoperirii încercau să pună la punct o nouă generație de lentile pentru ochelari dar aceasta ar putea duce la gadget-uri care rămân curate – asta presupunând că viitoarele ecrane vor fi și rezistente la zgârieturi, după cum ne promite Gorilla Glass 2.

Pași în aceeași direcție a făcut și Microsoft cu tehnologia ecranului care se autosterilizează folosind raze UV, chiar dacă va ma trece un pic până când aceasta va fi disponibilă publicului.

 

Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: Trenduri

Etichete:

Despre autor: Deși pare uneori cam supărat pe viață, de obicei se abține de la critici gratuite, preferând să publice cu preponderenţă analize obiective ale diverselor trenduri din IT. Cu toate că este o fire destul de agitată, totuși nu prea deschide gura decât când știe exact ce vorbește. După cum se poate vedea și din gravatarul lui, nu mai are toate țiglele pe casă... Umblă vorba prin sat că Şopârloiul şi TransMix ar fi una şi aceeaşi persoană.

RSSComentarii (0)

URL trackback

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.