Firefox 7 pune (în sfârșit) accentul pe resursele consumate

Logo FirefoxPerformanța și optimizarea managementului memoriei RAM au fost scopurile declarate ale versiunii Firefox 7, care a fost lansată astăzi de Mozilla. Firefox 7 este disponibil la descărcare pentru toate platformele relevante Windows, Mac, Linux, Android, respectiv iOS.

Noua versiune aduce cu sine schimbări însemnate pentru majoritatea utilizatorilor de Firefox, cea mai importantă dintre acestea fiind (în viziunea mea) reducerea consumului de memorie RAM cu 20%, 30% și uneori chiar 50% după cum observau cei care au folosit versiuni beta sau Aurora de Firefox 7.

Aceste câștiguri de performanță sunt primele rezultate publice ale unui proiect intern Mozilla denumit MemShrink (”reducerea memoriei”- în traducere liberă), care are ca obiectiv reducerea impactului negativ produs de browser asupra resurselor sistemului pe care rulează. Mozilla a menționat câteva scenarii în care Firefox 7 a fost îmbunătățit, inclusiv atunci când acesta este lăsat deschis o perioadă mai lungă de timp, în cazul folosirii cu mai multe taburi deschise sau atunci când navigatorul este folosit în același timp cu alte programe care consumă la rândul lor multă memorie RAM.

Compania a subliniat că o cauză a succesului înregistrat de proiectul MemShrink este și ciclul rapid de lansare adoptat în ultima perioadă, după modelul Google Chrome, ajuns în prezent la versiunea cu numărul 14 – de parcă ar mai interesa pe cineva. Chiar dacă a existat o minoritate de fani înfocați ai lui Firefox care a fost destul de vehementă în criticarea noii politici îmbrățișată de Mozilla în privința ciclurilor de lansare, lucrurile nu sunt încă bătute în cuie nici la acest capitol.

Oficialii Firefox au anunțat că intenționează pe viitor să scurteze ciclul de lansare de la 6 la 5 săptămâni pentru versiunile destinate utiliatorilor casnici și să crească în același timp perioada de lansare a noilor versiuni destinate utilizării în mediul corporatist unde un program trebuie să treacă botezul focului înainte de a fi adoptat.

Aproximativ în aceeași perioadă Mozilla propunea ca Firefox să nu mai afișeze deloc versiunea instalată, ci doar un mesaj care să informeze utilizatorul dacă este sau nu actualizat, o idee care nu sună chiar atât de rău după cum pare la prima vedere.

Firefox RAM memory measurement optionConcentrarea asupra performanței va rămâne cu siguranță pe agenda celor de la Mozilla. După instalarea lui Firefox 7 vei fi întrebat dacă ești de acord cu furnizarea anonimă de rapoarte care măsoară indicatori de performanță relevanți: cantitate de memorie RAM folosită, tipul CPU-ului (numărul de core-uri), viteza de pornire și numărul de cicluri CPU utilizate.

Credit: Mozilla

Alte noutăți la Firefox 7 pentru desktop includ o nouă versiune de Canvas accelerată hardware pentru jocuri HTML5 și animații mai fâșnețe precum și mai multe unelte pentru dezvoltatorii web.

Comunicatele de presă pentru lansarea lui Firefox 7 pot fi consultate aici.

Salut inițiativa celor de la Firefox pentru că, deși lucram pe sisteme cu minim 2GB RAM observam, odată cu creșterea numărului de taburi binișor peste 10, o încetinire a calculatorului iar în ultima perioadă am rămas cu impresia că Google Chrome este mai hrăpăreț cu resursele decât Firefox. E rândul echipei de la Google să dea replica.

Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: Analize

Etichete:

Despre autor: Deși pare uneori cam supărat pe viață, de obicei se abține de la critici gratuite, preferând să publice cu preponderenţă analize obiective ale diverselor trenduri din IT. Cu toate că este o fire destul de agitată, totuși nu prea deschide gura decât când știe exact ce vorbește. După cum se poate vedea și din gravatarul lui, nu mai are toate țiglele pe casă... Umblă vorba prin sat că Şopârloiul şi TransMix ar fi una şi aceeaşi persoană.

RSSComentarii (0)

URL trackback

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.