Așa făcea Microsoft reclamă la Windows 1.0 în 1985

Cred că toată lumea își amintește despre interfața grafică folosită în Windows 3.1 iar eu trăiam cu impresia (greșită) că acesta era prima versiune care merită amintită a sistemului de operare produs de compania din Redmond, Virginia. Era la mintea cocoșului că versiunea numărul 3.0 sau 3.1 nu a fost prima dar chiar nu prea am auzit sau citit mare lucru despre versiunile de Windows predecesoare celebrei 3.1.

Am dat astăzi pe net peste un screenshot făcut în anul de grație 1985 la interfața primei versiuni de Windows, respectiv 1.0 și m-am gândit că ar fi bine să vi-o arăt și vouă:

(click pe imagine pentru a o vedea la mărimea completă)

Windows 1.0 printscreen

Nici urmă de efecte Aero pe atunci! Citez din declarația de presă oficială făcută de Bill Gates, președintele Microsoft, cu această ocazie măreață:

Windows furnizează astăzi o putere fără precedent utilizatorilor săi și o fundație pentru progresele hardware și software din anii care urmează. (Windows) are un design software unic pentru utilizatorii serioși de PC-uri, care pun mare preț pe productivitatea adusă de un calculator personal.

Da! Aceleași fraze pompoase și promisiuni goale care parcă au mai fost șlefuite în ultimii 25 de ani, lucru valabil și pentru Windows.

Eu nu-mi amintesc prea multe din anul 1985. Voi ce făceați în perioada aia? Erați măcar prin zonă?

Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: eFun

Etichete:

Despre autor: Este fetiţa trupei, cea guralivă şi amuzantă; ne place s-o buzărim de câte ori avem ocazia ca s-o ofticăm, dar nu ne iese întotdeauna pentru că din nefericire ține la glumă. Atenție, deși e fată nu trebuie subestimată pentru că este deţinătoarea unor cunoştinţe solide de IT pe care ştie să le pună în ecuație ca să obțină ce vrea.

RSSComentarii (0)

URL trackback

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.