Google Instant – rezultatele căutărilor apar pe măsură ce tastezi

Google Instant

În această seară (de fapt dimineață pentru cei aflați dincolo de Marea Baltă) Google a dezvăluit la Muzeul Artelor Moderne din San Francisco ultimul lor produs software. În contextul anunțării depășirii numărului de 1 miliard de căutări pe zi, compania din Mountain View a prezentat facilitatea Google Instant (sau Google Streaming Search) care permite utilizatorilor să vadă detalii ale rezultatelor imediate (bazate pe Google Suggestions) chiar în timp ce tastează cuvintele căutate. Practic, Google nu mai așteaptă să terminăm de tastat ce ne interesează, începând să caute (înainte ca tasta „Enter” să fie apăsată ) și să actualizeze rezultatele căutărilor afișate chiar în timp ce noi scriem caracterele cuvintelor.

Google descrie această facilitate ca fiind o modificare importantă în materie de căutări efectuate pe internet, produsul fiind inspirat prezentat în introducerea video de mai jos:

Prezint mai jos principalele idei care merită amintite despre acest produs:

  • căutarea pe Google tocmai a devenit predictivă, deoarece Google nu caută după ce am terminat de tastat tot cuvântul ci afișează rezultate după primul caracter tasta (rezultatele afișate fiind determinate pe baza sugestiilor și a vitezei sporite oferite de către Caffeine – noul index al celor din Mountain View);
  • în cazul în care cuvântul sugerat  - ce apare afișat cu caractere de culoare gri – este cel dorit, acesta poate fi selectat prin apăsarea tastei „TAB”;
  • văzând rezultatele instantaneu ai posibilitatea de le redefini  pe loc, economisind timp (între 2 și 5 secunde per căutare și aproximativ 350 de milioane de ore pe an după calculele lui Google); unui utilizator îi ia în medie 300 de milisecunde să tasteze un caracter și doar 30 de milisecunde (de zece ori mai puțin) să scaneze cu privirea o altă zonă a paginii (după calculele lui Google);
  • butonul „Mă simt norocos” (I’m feeling lucky) nu a dispărut ci a fost mutat în dreptul fiecărei sugestii;Google - ma simt norocos
  • Google Instant nu va oferi sugestii pentru cuvinte asociate cu pornografia, violența sau rasismul;
  • deși va fi consumată o lățime mai mare de bandă pentru aceste interogări ale web-ului predictive (să nu mai amintesc aici de încărcătura suplimentară care va stresa serverele Google), Google Instant va fi automat oprită atunci când este detectată o conexiune mai lentă la internet;
  • utilizatorii din SUA care folosesc browserele Chrome, Firefox, Safari și IE8 se vor bucura primii de Google Instant, serviciul fiind disponibil și celor din Anglia, Franța, Italia, Germania, Spania și Rusia atât timp cât aceștia sunt autentificați cu un cont Google (confirm că și mie-mi funcționează pe un IP din România dacă sunt autentificat la Google din Chrome și după ce am făcut click pe „Go to Google.com”); utilizatorii din America nu trebuie să fie autentificați la Google (norocoșii);
  • Google Instant va putea fi folosit și direct din bara de adrese a browserelor (Omnibox în Chrome) peste câteva luni;
  • Google Instant va fi disponibil pentru dispozitivele mobile (smartphone-uri) mai târziu, în această toamnă (deși Engadget are deja un articol cu un demo a lui Google Instant pe Motorola Droid 2);

În timp ce Google Instant îmbunătățește considerabil experiența căutărilor pe web, faptul că acesta se bazează pe JavaScript (care trebuie să se încarce odată cu pagina de start a lui Google) ne sugerează că gigantul căutărilor online a sacrificat puțin din viteza cu care se încarcă pagina inițială în detrimentul creșterii relevanței rezultatelor oferite. Ceea ce este un lucru bun, având în vedere obsesia maladivă în privința vitezei de încărcare a site-urilor de care a dat dovadă dintotdeauna Google.

Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: Noutăţi

Etichete:

Despre autor: Pentru că de felul lui se plictisește repede, este mereu dependent de noutăţi, motiv pentru care consumă agregatoarele de ştiri, RSS-uri sau blogurile cu noutăţi şi bârfe ca pe sticksuri. Vrei să afli ce produs va lansa Apple peste 2 ani sau când va reuşi Microsoft să facă un sistem de operare ca lumea? Porumbelul e omul tău. Joacă rolul poştaşului și răspândacului, ocupându-se de propagarea noutăţilor importante din IT.


Pingbacks

  1. [...] zilele trecute despre Google Instant – modificarea pe care Google a făcut-o la interfața de căutare și care-ți permite să [...]

  2. [...] De când s-a angajat la Google în 1999, Marissa a devenit un bun de preț pentru gigantul din Mountain View, sub „domnia” acesteia la Search Products au fost introduse mai mult de 100 de produse noi, cel mai recent fiind Google Instant. [...]

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.