Ochelarii 3D: “Avatar” în sufrageria ta!

După cum am concluzionat urmărind desfăşurarea CES, anul ăsta va fi dedicat tehnologiei 3D (trend care va continua şi în anii următori). În caz că te întrebi ce înseamnă CES, acronimul este prescurtarea de la “Consumer Electronics Show” şi este o expoziţie (unde publicul nu are acces) care are loc la începutul fiecărui an în oraşul Las Vegas – Nevada, ocazie cu care producătorii de scule electronice lansează noi produse, prezintă prototipuri inedite sau anunţă următoarele modele pe care le vor fabrica. Un fel de salon auto, dacă vrei, numai că este dedicat în principal industriei IT, şi care este aşteptat cu sufletul la gură de lumea puternic ancorată în acest domeniu. Dar să revin la subiect. Fimul Avatar se luptă pentru poziţia supremă de cel mai bine vândut film al tuturor timpurilor şi toată lumea care l-a văzut în ambele formate (3D şi normal), e de părere că experienţa este aproape completă în versiunea 3D. Mă întrebam dacă ar fi foarte greu de generat experienţe 3D acasă, cu ajutorul unui monitor LCD uriaş şi o pereche de ochelari 3D. Cu ocazia peregrinărilor mele prin spaţiul virtual, am dat peste un site unde se explică simplu şi la obiect, ce şi cum trebuie făcut să te bucuri de binefacerile acestei “noi” tehnologii. Spun că e relativ nouă pentru că eu am văzut primul clip video 3D prin 2002, drept e că nu la noi în ţară, dar pe aproape, prin vecini. Eu personal n-am fost şi în continuare nu sunt foarte impresionat de această nouă găselniţă, dar poate standardele mele sunt prea ridicate (n-am încercat încă un cinema 6D). Oricum, urmărind comentariile lăsate de alţii la adresa indicată mai sus, se pare că merită investiţia de cel mult 20 lei/2 perechi de ochelari (o pereche gri-cyane şi o pereche verde-mangenta), plus un display cât mai mare posibil.

Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: NoutăţiTrenduri

Etichete:

Despre autor: Pentru că de felul lui se plictisește repede, este mereu dependent de noutăţi, motiv pentru care consumă agregatoarele de ştiri, RSS-uri sau blogurile cu noutăţi şi bârfe ca pe sticksuri. Vrei să afli ce produs va lansa Apple peste 2 ani sau când va reuşi Microsoft să facă un sistem de operare ca lumea? Porumbelul e omul tău. Joacă rolul poştaşului și răspândacului, ocupându-se de propagarea noutăţilor importante din IT.


Pingbacks

  1. [...] termină aici: în vestul Europei (singura regiune de unde avem niște statistici) vânzările de ochelari 3D sunt mai puțin de o bucată la fiecare televizor 3D vândut. Putem astfel concluziona că o [...]

  2. [...] așa că ești impresionat de tot ceea ce înseamnă 3D? Mai ales de când ai urmărit Avatar sau ai văzut ce efecte a avut acest film asupra cunoscuților… Ei bine, află că Japonia [...]

  3. [...] toate speciale. Păi noi ne putem bucura deja de binefacerile tehnologiei 3D cu ajutorul unor ochelari speciali. Plus că oamenilor nu le place să se plimbe prin lumea virtuală cu nişte căşti prin care nu [...]

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.