Google Earth ne arată de acum căderea ploii și a zăpezii în timp real

Ultima versiune a lui Google Earth are de acum opțiunea de a afișa în timp real căderea ploii și a ninsorii în anumite părți ale lumii. Pentru a le vedea și tu, trebuie mai întâi să activezi afișarea norilor (prin bifarea căsuței din bara laterală de meniuri secțiunea „Straturi>Vreme>Plafon noros”), urmată de mărirea imaginii într-o zonă a globului unde plouă sau ninge.

Google Earth va afișa aceste informații doar în anumite regiuni din America de Nord și Europa: pentru a vedea exact care sunt acestea, va trebui activat stratul „Radar” (situat în meniu chiar dedesubtul „plafonului noros”).

Simularea vremii adaugă încă strat incitant la deja fascinanta aplicație Google Earth. Din moment ce poate afișa ploaia și zăpada în timp real, această opțiune poate fi folositoare pentru a vizualiza cum este vremea într-un anumit loc, lipsindu-ne de subiectul vremii în discuțiile telefonice (sau pe internet) pe care le avem cu diferiți prieteni sau rude.

Din păcate, nu există nici un comunicat oficial care să ne informeze când această caracteristică va fi activată în alte părți ale lumii.

Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: Noutăţi

Etichete:

Despre autor: Pentru că de felul lui se plictisește repede, este mereu dependent de noutăţi, motiv pentru care consumă agregatoarele de ştiri, RSS-uri sau blogurile cu noutăţi şi bârfe ca pe sticksuri. Vrei să afli ce produs va lansa Apple peste 2 ani sau când va reuşi Microsoft să facă un sistem de operare ca lumea? Porumbelul e omul tău. Joacă rolul poştaşului și răspândacului, ocupându-se de propagarea noutăţilor importante din IT.

RSSComentarii

Comentează | URL trackback

  1. faze tari spune:

    foarte tare optiunea :D

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.