Apple anunță profituri record pentru trimestrul II 2010

Apple Store Beijing

Apple tocmai și-a făcut publice încasările pentru trimestrul II al anului 2010 – primul trimestru complet în care a fost vândut iPad-ul – și, ei bine, plouă cu bani în Cupertino. Apple vorbește despre trimestrul III în comunicatul oficial datorită faptului că anul fiscal la Apple se încheie la sfârșitul lunii septembrie. Compania a înregistrat un profit record de 3,35 miliarde dolari provenit din încasări record de 15,7 miliarde (față de 1,84 miliarde, respectiv 9,73 miliarde în perioada similară a anului 2009).

Cifrele care iau ochii în statistici? Apple a vândut 3,27 milioane de iPad-uri egalând aproape numărul de calculatoare Mac vândute – 3,45 milioane – mai mult cu 33% față de anul trecut și un nou record trimestrial. Vânzările de iPhone – inclusiv primele săptămâni ale noului model iPhone 4 – sunt cu 61% mai mari decât în urmă cu un an, cifra fiind 8,4 milioane în timp ce iPod-ul și-a continuat trendul descendent, scăzând cu 8 procente la 9,41  milioane de exemplare vândute.

Peste jumătate din vânzările Apple sunt internaționale (52 de procente) și Job este citat ca afirmând că – „încă vom mai lansa noi produse uimitoare în acest an”. Nu este o bază de plecare rea pentru următoarele două trimestre: unul în care începe școala și celălalt care conține luna cadourilor – acestea fiind în mod tradițional mai profitabile decât primele două ale anului. Ceva-mi spune că numărul iPad-urilor vândute se va duce doar în sus.

Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: Noutăţi

Etichete:

Despre autor: Pentru că de felul lui se plictisește repede, este mereu dependent de noutăţi, motiv pentru care consumă agregatoarele de ştiri, RSS-uri sau blogurile cu noutăţi şi bârfe ca pe sticksuri. Vrei să afli ce produs va lansa Apple peste 2 ani sau când va reuşi Microsoft să facă un sistem de operare ca lumea? Porumbelul e omul tău. Joacă rolul poştaşului și răspândacului, ocupându-se de propagarea noutăţilor importante din IT.

RSSComentarii (0)

URL trackback

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.