China a reînnoit licența lui Google

Google a anunțat astăzi reînnoirea licenței care-i va permite să-și mențină motorul de căutare (și celelalte servicii) online pe cea mai mare piață din lume, respectiv China. Companiile au nevoie de emiterea unei licențe ICP (Internet Content Provider license) pentru a putea opera în China, licență care are o perioadă de valabilitate de un singur an.

Google China logo

Această nouă licență pentru Google a fost intens disputată din cauza tensiunilor existente între gigantul din Mountain View și China generate de acuzațiile de hacking făcute de Google în ianuarie 2010 și culminând cu redirectarea utilizatorilor chinezi către pagina lui Google din Hong Kong.

Anunțul în sine a fost foarte scurt — o singură frază pusă pe blogul oficial – de către șeful oficiului juridic de la Google, David Drummond, prin care acesta anunța că satisfacția lui Google:

Suntem foarte încântați că guvernul a reînnoit licența noastră ICP și de abia așteptăm să continuăm furnizarea motorului de căutare  web și alte produse locale utilizatorilor noștri din China.

Schimbarea subtilă făcută recent de Google în privința redirectării automate a avut darul de a-i mulțumi pe oficialii chinezi deși aceștia au anunțat că nu există un termen limită de pronunțare asupra noii licențe și că Google a depus relativ târziu documentația necesară prelungirii acesteia.

Sfărșitul poveștii tulburi dintre Google și China sau doar începutul unui nou capitol? Vom vedea…

Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: eCrimeNoutăţi

Etichete:

Despre autor: Pentru că de felul lui se plictisește repede, este mereu dependent de noutăţi, motiv pentru care consumă agregatoarele de ştiri, RSS-uri sau blogurile cu noutăţi şi bârfe ca pe sticksuri. Vrei să afli ce produs va lansa Apple peste 2 ani sau când va reuşi Microsoft să facă un sistem de operare ca lumea? Porumbelul e omul tău. Joacă rolul poştaşului și răspândacului, ocupându-se de propagarea noutăţilor importante din IT.

RSSComentarii (0)

URL trackback

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.