Lucrează Google la un rival direct pentru Facebook? [Zvonlandia]

Braveheart! Google vs. Facebook: let it be war!La sfârșitul lunii trecute Kevin Rose, actualul CEO al lui Digg.com, a lăsat să-i iasă un porumbel pe gură afirmând pe Twitter (mă rog, poate era un vrăbioi, fiind vorba de Twitter) că Google lucrează în secret la un nou experiment social destinat să fie competitorul direct al lui Facebook, probabil cel mai mare rival al lui Google în materie de influență pe internet.

Bineînțeles că aproape tot internet-ul a luat foc, Kevin Rose ștergând până la urmă tweet-ul cu pricina. Gest tardiv, deoarece Adam D’Angelo, care a fost CEO la Facebook pentru câțiva ani buni, ne dă  mai multe detalii despre această nouă încercare a lui Google de a cuceri segmentul rețelelor sociale (după ce Orkut și Google Buzz nu au reușit să oprească sau măcar să reducă creșterea lui Facebook).

Iată răspunsul lui D’Angelo:

  • acesta (Google Me) nu este un zvon, ci un proiect real. Un număr însemnat de oameni lucrează la el, sunt convins de asta;
  • ei (Google) au realizat că Buzz nu a fost suficient și că au nevoie să construiască o rețea socială completă, de calitate premium. Google se inspiră de la Facebook pentru a realiza acest produs;
  • spre deosebire de încercările anterioare (Buzz cel puțin) acesta este un proiect care are prioritate maximă în interiorul lui Google;
  • inițial ei au subestimat creșterea lui Facebook și influența pe care o va câștiga acesta, apoi Facebook a continuat să crească iar acum Google este speriat de-a binelea.

Curios sau nu, Google a refuzat să comenteze știrea, ceea ce poate însemna orice, mai puțin realitatea existenței unui proiect care va rivaliza cu Facebook.

Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: Noutăţi

Etichete:

Despre autor: Pentru că de felul lui se plictisește repede, este mereu dependent de noutăţi, motiv pentru care consumă agregatoarele de ştiri, RSS-uri sau blogurile cu noutăţi şi bârfe ca pe sticksuri. Vrei să afli ce produs va lansa Apple peste 2 ani sau când va reuşi Microsoft să facă un sistem de operare ca lumea? Porumbelul e omul tău. Joacă rolul poştaşului și răspândacului, ocupându-se de propagarea noutăţilor importante din IT.

RSSComentarii (0)

URL trackback

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.