3D-ul: va fi popular sau nu?

Îmi plac filmele 3D. Cel puțin cele câteva pe care le-am văzut până acum. Dar dacă ar trebui să aleg între a face toate filmele 3D și a renunța la această tehnologie, aș declara bucuros că 3D-ul nu este o pierdere prea mare pentru arta filmului și a divertismentului.

fara ochelari 3d

Îmi amintesc când am văzut prima secvență video 3D: era anul 2002 și mă aflam într-un muzeu dintr-o țară străină, unde într-o sală rula o prezentare 3D a orașului. Mi-a plăcut experiența. Da, experiența, pentru că mi s-a părut ciudată nevoia de a purta ochelari speciali pentru a vedea ceva 3D. Zilnic văd totul 3D fără să port niște ochelari oribili, care să-mi cauzeze migrene și să-mi streseze ochii. Apropo de efectele tehnologiei 3D asupra sănătății noastre, unele studii sugerează că televiziunea 3D poate fi periculoasă pentru copii, afectând dezvoltarea normală a percepției vizuale de profunzime generând astfel strabism (caracterizat printr-o aliniere anormală a ochilor în care aceștia nu se focalizează simultan asupra aceluiași obiect – cam ce se întâmplă atunci când te uiți la un film 3D)

Timpul a trecut și mă întrebam de ce nu sunt lansate filme de succes în format 3D.

Au fost câteva încercări notabile de a populariza 3D-ul prin străinătate între anii 1980 și „Avatar-ul” lui James Cameron (ca să vezi, există filme 3D de vreo câțiva ani buni, nu a început totul cu Avatar…): „Coșmarul din strada Elm”, „Superman revine”, „Moartea lui Freddie – Ultimul coșmar” să amintesc doar câteva. Unele filme nu erau filmate în întregime în 3D ci doar anumite scene, al căror început era semnalat audienței prin mai multe moduri: afișarea unei perechi de ochelari ori a altui indiciu vizual pe ecran pentru câteva secunde ori un personaj din film îți spunea că este momentul să-ți pui ochelarii… Cred că oameni erau relativ ușor dezorientați: țineau ochelarii ăia în mână de-a lungul filmului și așteptau semnalul.

Tocmai aceasta este principala problemă cu 3D-ul: filmele furnizează o experiență imersivă superbă. Desigur, nu crezi că ești un personaj de pe ecran dar pentru câteva ore bune lumea lor devine lumea ta. Cu imaginea uriașă a filmului proiectată în fața ta, întregul tău câmp vizual devine identic cu cel al regizorului filmului. Fiecare sunet pe care-l auzi este cel al lumii filmului care ți se derulează prin înaintea ochilor. Chiar și când audiența din jurul tău reacționează la acțiunea de pe ecran, în cel mai bun caz, acea reacție este o oglindire a propriei reacții interne, motiv pentru care comediile pot fi mai amuzante cu o audiență care râde iar filmele horror mai înfricoșătoare când toată lumea se sperie în aceeași clipă. Reacția nu distruge experiența, o amplifică.

Chiar și cel mai bun 3D poate distruge experiența imersiunii. Nu vreau să spun că „Avatar” nu este cel mai bun film 3D din toate timpurile. Cum de asemenea este, probabil, și cel mai scump film 3D din toate timpurile. Și totuși, chiar și Avatar nu a reușit să depășească toate obstacolele 3D-ului.

După cum s-a explicat în alt articol de pe aici, 3D-ul funcționează prin polarizarea a două imagini suprapuse. Lumina este filtrată astfel încât lentilele adaptate direcției polarizate vor deveni transparente pentru imaginea respectivă dar o lentilă fabricată la un unghi contradictoriu va bloca lumina. Când îți pui ochelarii 3D, ochiul stâng vede imaginea proiectată pentru el și blochează proiecția destinată ochiului drept.

Același efect îl obții dacă te uiți la majoritatea telefoanelor mobile în timp ce porți ochelari de soare polarizați: răsucește mobilul într-un anumit unghi și imaginea va dispărea. Trucul este folositor când vrei să eviți strălucirea unui parbriz sau reflexiile unui lac dar nu și atunci când vrei să trimiți un SMS.

Deci, când mergi la un film 3D nu porți altceva decât o pereche de ochelari de soare cu intensitate joasă, lucru care sărăcește calitatea imaginii, făcând-o să pară mai ștearsă și spălăcită, cu un ton gri.

Într-o lume strălucitoare, cu culori hiper-reale și scene CGI (randate pe calculator) ca în „Avatar” acest lucru nu se prea observă, deși filmul a suferit puțin în varianta 3D. Cu toate acestea, a fost cel mai bun film 3D pe care l-am văzut, fiind mai bun în 3D decât în varianta 2D deși aș putea fi cu ușurință acuzat de subiectivism.

Pot aduce argumente obiective în sprijinul afirmației că nu mi-a plăcut „Alice în Țara Minunilor” în format 3D. Efectul 3D a fost adăugat după filmări. Bucăți din prim-plan au fost tăiate și montate pe o scenă perceptivă aflată într-o continuă mișcare, în timp ce decorul se mișcă parcă diferit. Efectul rezultat seamănă mai degrabă cu urmărirea unui teatru de păpuși decât cu cel al unui spectacol natural. După această dezamăgire, am început să nu mă mai duc la ultimele filme 3D. Mint, am văzut „Toy Story 3” în 3D (am fost cu nepotul meu) și mi-a plăcut, este un film fanstastic. De fapt, cred că este un film la fel de bun și dacă-l vezi în 2D.

Iată marea întrebare în fața căreia se află 3D-ul acum: „Merită deranjul? Face 3D-ul filmele mai bune?

Sunt perfect conștient că peste 10 ani întrebările astea vor fi demodate și amuzante, după cum un mare nume din lumea computerelor era de părere în urmă cu vreo 3 decenii că 640kb de memorie vor fi de ajuns pentru toată lumea (Bill Gates). Poate că 3D-ul va fi viitorul tuturor filmărilor și într-o zi, copii noștrii vor refuza să privească un film 2D după cum refuză copii de astăzi să se uite la un film alb-negru.

Deși nu cred că se va întâmpla asta. Cred că evoluțiile filmelor de la alb-negru la color și de la filmul mut la cel cu sunet au fost mai importante. În timp ce filmele alb-negru au un anumit stil, culorile fac o mare diferență. Sunetul adaugă o întreagă experiență senzorială. Dacă și 3D-ul ar fi fost o adiție la fel de importantă, de ce chiar și după atâția ani de existență a tehnologiei majoritatea filmelor nu arată mai bine în 3D?

Similar cu existența unor filme care încă se fac alb-negru anumite motive estetice (a observat cineva că mega-filmul „Lista lui Schindler” este filmat alb-negru?), sunt de părere că 3D va fi mai degrabă o variantă în viitorul imediat și nu un standard adoptat pe scară largă. Tehnologia curentă nu este suficient de atrăgătoare. Necesitatea ochelarilor distruge senzația de scufundare, atât de importantă pentru gustarea filmelor. Atunci când tehnologia 3D se va îmbunătăți până la punctul când nu vom mai avea nevoie de ochelari, s-ar putea să explodeze în popularitate.

tehnologia 3D

Ochelarii 3D dau naștere altei probleme atunci când ne mutăm atenția înspre televizoarele 3D. Am văzut niște demonstrații a câtorva televizoare 3D și trebuie să recunosc că experiența 3D pe un televizor HD de calitate este mai bună decât la un cinema 3D. Din cauză că stai mai aproape de ecranul televizorului, acesta poate afișa o imagine mai strălucitoare care anulează dezavantajele lentilelor întunecate. Densitatea mai mare a pixelilor face ca imaginea să fie mai clară. Dar, la fel ca și în cazul cinematografelor, nu cred că televizoarele 3D vor deveni foarte populare până când nu vom scăpa de ochelari.

Privitul la televizor acasă este un eveniment social iar ochelarii 3D sunt foarte anti-sociali. În primul rând au un preț prohibitiv. Pe urmă, poți să uiți unde i-ai pus și chiar în condiții ideale nu sunt la fel de convenienți și spontani ca simpla apucare a telecomenzii. Eu am probleme să țin minte unde am rătăcit telecomanda, acum va trebui să-mi găsesc și ochelarii 3D? Mai rău, dacă voi avea 4 perechi, ca să se uite toată lumea, va trebui să am grijă de toți? Asta nu cred că se va întâmpla.

Apoi, portul ochelarilor în timp ce te uiți la televizor îți ascunde expresia feței, ne separă de prietenii și persoanele iubite, fapt care face uitatul la televizor mai impersonal. Pe lângă disconfonfortul și aspectul tâmp pe care ți-l dau ochelarii 3D, aceștia ne mai și îndepărtează de ceilalți la nivel fizic. Speranțe mari pentru a scăpa de ochelari ne promite autostereoscopia.

Două excepții merită amintite aici: porno și jocurile video. Este foarte probabil ca 3D-ul să aibă un succes imens în domeniul jocurilor video. Fără să detaliez meritele și influența avute de industria porno în domeniul tehnologiei, cred că 3D-ul nu va face mare brânză în această branșă. Este greu de contrazis afirmația conform căreia, vizionarea de conținut porno este o experiență imersivă și personală. Atât de personală, încât privitorii caută să pună o distanță cât mai scurtă între ei și acțiunea de pe ecran. Pe cât de multă putere are pornografia să împingă înainte noile tehnologii, nu cred că se va întâmpla asta cu 3D-ul. Desigur că vor încerca să o implementeze, dar nu-mi pot imagina consumatorii genului tolerând prea bine bariera artificială ridicată de ochelarii polarizați 3D. Cum nu văd nici producătorii de conținut porno cheltuind sumele de bani și timpul necesar creării unor experiențe de înaltă calitate cum este „Avatar”. Un fondator al studioului Digital Playground (unul dintre locomotivele industriei porno), este de părere că oamenii de abia au făcut efortul să-și cumpere televizoare HD. De ce ar face acum alt efort pentru a-și cumpăra televizoare 3D? Cel mai sigur pariu este acela că 3D-ul va fi adoptat lent de către industria porno.

Din exact aceleași motive 3D-ul va avea un succes imens în industria jocurilor video. Fanii acestora folosesc deja bariere artificiale interpuse între ei și jocul video. Controllerul, mouse-ul și tastatura sunt bariere care nu i-a deranjat până acum, de ce ar face-o încă una în plus? Mai ales că înpătimiții genului sunt pretabili să cheltuiască mai mulți bani decât restul lumii pentru achiziționarea de echipamente performante pentru a se putea bucura de ultimele titluri.

Mai mult, însăși natura producerii jocurilor se mulează perfect pe 3D. Imaginile randate de computer sunt perfecte pentru a crea medii 3D. Jocurile au explorat dintotdeauna limitele vizuale în materie de culori, rezoluții și atracție vizuală, așa că un pas în lumea 3D ar fi mult mai natural pentru industria jocurilor video. Mai ales că saltul în 3D ar adăuga un cost relativ neglijabil într-o industrie care deja lansează jocuri a căror producere costă mai multe milioane de dolari bucata.

Știu că acest discurs s-ar putea să le pară unora ca fiind deja anacronic. Peste un deceniu s-ar putea să discutăm dacă filmele 3D n-ar trebui să facă saltul în domeniul hologramelor HD. Dar, deocamdată nu toate lucrurile sunt create egal și experiența consumării de conținut video 3D nu se ridică la nivelul celei oferite de un film grozav 2D.

Poate că viitorul 3D-ului este aici, printre noi, dar acesta nu este foarte luminos.

Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: AnalizeTrenduri

Etichete:

Despre autor: A avut o copilărie nefericită, lucru care se pare că l-a marcat pe viață. E cel mai în vârstă din echipa IT4Fans și, după cum îi sugerează şi ID-ul, cârcotește (pertinent, sper) pe marginea problemelor sâcâitoare din zona IT-ului. Nu poți purta cu el nicio discuție fără să-ți verse în cap toate frustrările lui, dar cu toate astea e un fârtate de nădejde și nu te lasă la greu.

RSSComentarii

Comentează | URL trackback

  1. Filme, ziare, reviste… acum incepe era

  2. Ochelari 3D spune:

    Eu chiar sper ca pe viitor, fenomenul 3D sa fie din ce in ce mai popular…

  3. Televizor 3D spune:

    Tehnologia 3d este inca la inceput in Romania. In urmatorii ani se v-a dezvolta din ce in ce mai mult, iar preturile vor scadea. Abia atunci vom incepe si noi sa cumparam cat mai multe televizoare 3D.

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.