Teste de viteză HTML5: IE9 & Firefox 3.7 primele, Opera & Chrome codașe

HTML5 speedtest 24-06-2010

Erai curios să vezi cum se mișcă ultima versiune a lui Internet Explorer 9 (ultima dinaintea lansării oficiale pentru publicul larg) față de concurență la testele de performanță HTML5 în Windows? Echipa de la Download Squad a fost învinsă de această întrebare și au încropit un montaj care le-a permis să afle răspunsul: Internet Explorer 9 și Firefox 3.7 conduc detașat plutonul la testul de stres cu 1000 de peștișori (de acvariu) – Firefox cu 5 sau 10 procente înaintea navigatorului celor din Redmond, în timp ce Opera s-a clasat undeva pe la mijloc iar pe ultimul loc la o distanță respectabilă a venit și Google Chrome – care a și monopolizat CPU-ul ducându-l la 100% deși accelerarea hardware era activată pentru toate browserele (în cazul lui Google Chrome acest lucru a trebuit să fie făcut prin intermediul liniilor de comandă).

Videoclipul este destul de auto-explicativ:

IE9 – stânga sus, Google Chrome 6 – dreapta sus, Firefox 3.7 – stânga jos și Opera – dreapta jos

Înseamnă asta că lucrurile sunt clare ca lumina zilei și rămân bătute în cuie? Nici pe departe… sunt convins că până la sfârșitul verii vom avea alte teste care vor avea (poate) alte rezultate.

Un lucru îmbucurător este acela că Microsoft începe să ajungă din urmă companiile care s-au aflat pe val în materie de browsere în ultimii ani.

Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: Noutăţi

Etichete:

Despre autor: Pentru că de felul lui se plictisește repede, este mereu dependent de noutăţi, motiv pentru care consumă agregatoarele de ştiri, RSS-uri sau blogurile cu noutăţi şi bârfe ca pe sticksuri. Vrei să afli ce produs va lansa Apple peste 2 ani sau când va reuşi Microsoft să facă un sistem de operare ca lumea? Porumbelul e omul tău. Joacă rolul poştaşului și răspândacului, ocupându-se de propagarea noutăţilor importante din IT.

RSSComentarii (0)

URL trackback

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.