50% dintre telefoanele cu Android rulează acum versiunea 2.1

Echipa Google care se ocupă de dezvoltarea tot mai utilizatului sistem de operare Android actualizează la fiecare câteva săptămâni pagina care reflectă cota de piață a versiunilor de Android existente pe piață. Putem vorbi azi despre o cifră rotundă, și frumoasă: exact 50% din telefoanele cu Android rulează versiunea 2.1 (cu numele de cod Eclair). Singura versiune mai nouă decât 2.1, adică 2.2 (zisă Froyo), lansată luna trecută, nu a fost încă pusă în exploatare pe scară largă.

E un progres important dacă ne gândim că doar la începutul lunii mai versiunea 2.1 era de găsit pe numai 32.4% din telefoanele cu Android. Creșterea de aproape 20% se datorează atât upgrade-urilor realizate pe telefoanele cu versiuni mai vechi cât și noilor telefoane cu 2.1 care au fost cumpărate între timp.

Acum dacă e să privim jumătatea goală a paharului, jumătate dintre utilizatorii de Android rulează în momentul de față versiuni mai vechi, astfel că dacă va fi lansat un soft care face uz de facilități recente ale sistemului Android, încă sunt o groază de utilizatori care nu vor putea beneficia de noul soft. Caz concret: aplicația Twitter pentru Android, lansată în aprilie, a putut fi utilizată de doar 27.3% din utilizatorii Android (la atât se ridica în aprilie procentajul utilizatorilor mâncători de ecler (adică având versiunea 2.1)).

După cum a anunțat nu demult Andy Rubin, coordonatorul platformei Android, este de așteptat ca ritmul de lansare a noilor versiuni de Android să scadă de la două versiuni pe an la o versiune pe an, ceea ce înseamnă că utilizatorii vor putea ține pasul mai ușor cu dezvoltarea platformei.

Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: Noutăţi

Etichete:

Despre autor: Pentru că de felul lui se plictisește repede, este mereu dependent de noutăţi, motiv pentru care consumă agregatoarele de ştiri, RSS-uri sau blogurile cu noutăţi şi bârfe ca pe sticksuri. Vrei să afli ce produs va lansa Apple peste 2 ani sau când va reuşi Microsoft să facă un sistem de operare ca lumea? Porumbelul e omul tău. Joacă rolul poştaşului și răspândacului, ocupându-se de propagarea noutăţilor importante din IT.


Pingbacks

  1. [...] This post was mentioned on Twitter by FotoFlexer, IT4Fans România. IT4Fans România said: 50% dintre telefoanele cu Android rulează acum versiunea 2.1 @ http://ur.ly/guPo [...]

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.