Samsung dezvoltă un monitor alimentat doar pe USB – lansarea prin 2011
Scris de Porumbelul în 30 Mai 2010 la 10:05
Deși numărul monitoarelor care sunt alimentate atât cu energie electrică cât și cu date doar printr-un cablu USB a crescut în ultimul timp, acestea au un mare dezavantaj: o diagonală mică, de maxim 7 inchi. Dar acest lucru are toate șansele să se schimbe, Samsung preluând inițiativa și lucrând la un monitor LCD de 18,5 inchi care va fi conectat la calculator prin intermediul unui singur cablu cu două mufe USB la capăt.
Acest lucru va fi posibil datorită îmbunătățirii trasmisiei datelor cât și a eficienței sistemului de iluminare a ecranului, puterea consumată fiind redusă la doar 6,3Watti, suficient de puțin pentru ca cele 2 porturi USB 2.0 să-l poată alimenta lejer atât cu date cât și cu energie electrică. Singurul dezavantaj al acestor monitoare este că sistemul de iluminare a ecranului are o durată de viață de doar 30.000 de ore față de 50.000 de ore cât este standardul în cazul monitoarelor obișnuite dar probabil că și acest handicap va fi rezolvat în versiunile ulterioare (în cazul în care vânzările vor merge bine). Binevenit ar fi și suportul pentru USB 3.0 mai ales că este foarte posibil ca pentru acest standard să fie nevoie de o singură mufă USB.
Samsung spune să vom putea cumpăra noile monitoare cândva în anul 2011.
Pe teme similare:
- Evoluce – monitor HD multitouch de 47 inchi controlat prin gesturi
- Prin lansarea versiunii 2.2 – Froyo – Android ajunge (în sfârșit) la maturitate
- Mai există doar 5% adrese IPv4 libere – acestea vor fi epuizate la începutul lui 2011
- Toshiba prezintă un monitor prototip capabil de 2D și 3D în același timp
- Newsight: monitor de 70 inchi 3D fără ochelari
Publicat în: Noutăţi
Despre autor: Pentru că de felul lui se plictisește repede, este mereu dependent de noutăţi, motiv pentru care consumă agregatoarele de ştiri, RSS-uri sau blogurile cu noutăţi şi bârfe ca pe sticksuri. Vrei să afli ce produs va lansa Apple peste 2 ani sau când va reuşi Microsoft să facă un sistem de operare ca lumea? Porumbelul e omul tău. Joacă rolul poştaşului și răspândacului, ocupându-se de propagarea noutăţilor importante din IT.
