Firefox riscă și face o aroganță cu Chrome – mai vorbim peste 2 ani

Multe s-au întâmplat la conferința Google I/O din acest an. Unul dintre anunțurile făcute în primele zile a fost acela că browserul celor din Moutain View are în prezent 70 de milioane de utilizatori, înregistrând o creștere cu mai mult de 100% față de anul trecut.

Firefox vs. Google userbase may 2010

Vizibil iritat de anunțul Google, Asa Dotzler de la Mozilla pune aceste cifre în perspectivă pe blogul lui arătând că Firefox are aproape 370 de milioane de utilizatori activi, dintre care 100 de milioane a câștigat doar în ultimul an, față de cele 40 de milioane cât a reușit Chrome în aceeași perioadă. De asemenea Asa Dotzler a încropit și harta de mai sus tocmai pentru a ilustra afirmațiile sale.

Cu toate acestea Blake Ross, co-fondatorul Firefox este de părere că browserul care are ca iconiță o vulpiță haioasă se îndreaptă spre un declin masiv în următorii 3-5 ani, deoarece este prea timid (navigatorul) și prea birocratic (compania din spatele lui).

Problema cu Firefox este că aproape toți utilizatorii noi sunt cei care migrează de la Internet Explorer-ul celor de la Microsoft. Deși acel browser tocmai a scăzut pentru prima dată sub limita de 60% din cota de piață, Microsoft este hotărâtă să-l îmbunătățească odată cu lansarea versiunii IE9 și următoarele. Chiar dacă aceste versiuni ale IE nu vor fi perfecte (lucru mai mult ca sigur de altfel), este foarte probabil ca rata de utilizatori care migrează spre Firefox să scadă. Iar cum Firefox nu pare să atragă utilizatori de la alte navigatoare web (concluzie bazată pe faptul că aceste au cote de piață care nu scad), singura speranță a vulpiței portocalii este ca noii oameni care încep să folosească internetul să se îndrăgostească de ea (de Firefox, bineînțeles).

Marea întrebare a următorilor ani va fi dacă Google Chrome va fi capabil să atragă utilizatori de la Firefox și IE mai rapid decât va reuși Firefox să atragă utilizatori de la IE? Cealaltă mare întrebare este cât de rapid va crește piața browserelor mobile (inclusiv cea a tablet PC-urilor)? Deocamdată toate indiciile arată că această piață va exploda. Multă lume este de părere că Google Chrome a depășit deja ca viteză și rată de dezvoltare Firefox și nu dă nici un semn că ar intenționa să se oprească aici.

Un alt aspect interesant în graficul lui Dotzler este că vreo 10 milioane de utilizatori activi au încetat să folosească Firefox în timpul sărbătorilor de iarnă. Deși Dotzler spune că acest lucru este normal pentru perioada respectivă a anului, Chrome nu pare să sufere de același simptom.

Am uitat să pun în ecuație unele ingrediente cum ar fi Android, Chrome OS, Native Client și altele care vor ajuta la trecerea în amintire a lui Firefox peste vreo câțiva ani. Îmi pare rău pentru fanii Firefox dar îmi voi cere scuze dacă timpul îmi va dovedi că m-am înșelat.

Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: Noutăţi

Etichete:

Despre autor: Pentru că de felul lui se plictisește repede, este mereu dependent de noutăţi, motiv pentru care consumă agregatoarele de ştiri, RSS-uri sau blogurile cu noutăţi şi bârfe ca pe sticksuri. Vrei să afli ce produs va lansa Apple peste 2 ani sau când va reuşi Microsoft să facă un sistem de operare ca lumea? Porumbelul e omul tău. Joacă rolul poştaşului și răspândacului, ocupându-se de propagarea noutăţilor importante din IT.

RSSComentarii

Comentează | URL trackback

  1. Gica spune:

    Eu personal nu pot sa fac o previziune despre cum vor evolua cotele de piata pt cele trei browsere principale dar tind sa cred ca Chrome, avand in spate suportul financiar masiv al Google, va castiga mult teren.

    Pe de alta parte Firefox are deja multa experienta si ar cam fi primul browser care s-a impus masiv in fata IE. Chrome in momentul asta nu face decat sa prinda din urma si sa copieze Firefox.

    Stiu ca in final, castigatorul in aceasta lupta nu va avea nimic de-a face cu cat de practic este browser-ul, cat de putin resurse consuma sau alte chestii din astea masurabile. In final o sa fie doar imaginea cea care conteaza.

    Dar pt mine partea practica, masurabila este cea care conteaza. De aceea n-as putea sa trec, cel putin deocamdata, sub nici o forma la Chrome sau (inapoi) la IE. Si motivul consta in cateva addon-uri pt Firefox care n-au egal deocamdata: mouse gestures (nu chestia aia lame de la Chrome), tab mix plus (permite configurarea, foarte cuprinzatoare) a sistemului de tab-uri (+ session backup mai fain un pic), down them all (pt download-ul fisierelor pe mai multe thread-uri, similar ‘flash get’ sau cum ii mai zicea), mywot (o extensie care iti afiseaza automat un rating al site-urilor si te ajuta sa eviti pe cele mai deocheate) foarte util mai ales la serviciu, si desigur ‘Adblock Plus’ (care ascunde automat reclamele de orice fel permitand incarcarea mai rapida si un aspect mai lejer al paginilor web).

    Ar mai fi desigur si multe alte maruntisuri pt care Firefox este mult inainte Chrome sau IE dar nu are rost sa le mentionez. Sunt sigur ca si asa nu or sa conteze prea mult, pt utilizatorul comun de internet lucrurile petrecandu-se mult mai simplu:

    “Aaa, da browser-ul asta e cu verde. Pe asta-l instalez!!!”

    • Porumbelul spune:

      Unul dintre puținele comentarii de până acum pe care-mi face plăcere să-l aprob.
      Îți mulțumesc pentru argumentele pertinente expuse precum și pentru efortul de a-l scrie depus.


Pingbacks

  1. [...] pe 22 Mai 2010 că Firefox face remarci ironice la adresa numărului de utilizatori ai lui Chrome (365 vs 70 milioane utilizatori la vremea respectiv, Chrome câștigând doar 40 de milioane de [...]

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.