Pakistanul blochează temporar Facebook din cauza unei caricaturi a lui Mohamed/Muhammad

Caricatura lui Mohamed de Kurt WestergaardO instanță de judecată din Pakistan a ordonat autorităților să blocheze temporar accesul la Facebook din cauza unui concurs pe tema caricaturilor Profetului Muhammad (sau Mohamed ori Mohammed – nu sunt sigur care variantă este cea corectă).

Sentința este bazată pe o plângere făcută de un grup denumit „Mișcarea Avocaților Islamici” care consideră că acest concurs este o blasfemie la adresa celebrului Profet. O căutare pe Facebook după cuvintele „profet Mohamed caricaturi” (în engleză), scoate la suprafață două siteuri, unul dintre acestea aparținând caricaturistului danez Kurt Westergaard creatorul caricaturii Profetului care a fost publicată în 2005 în ziarele din Danemarca – îmi amintesc și acum ce iureș de proteste din partea lumii islamice a stârnit.

Celălalt rezultat al căutărilor ne duce la un grup care solicită postarea de caricaturi cu Mohamed, pretinzând că intențiile acestuia sunt nobile. Citez din descrierea grupului:Acest grup este pentru oricine, indiferent de naționalitate, credințe politice sau religioase care crede și vrea să apere libertatea de exprimare și fundația democraței oriunde aceasta este amenințată în lume! În secțiunea „Foto” a grupului se pot observa câteva caricaturi ale Profetului Mohamed.

Facebook va fi blocat în Pakistan până în 31 mai. Același Profet Mohamed a fost mărul discordiei și în 2008 când Pakistan a blocat accesul la YouTube deoarece caricaturi ale acestuia au fost încărcate pe celebrul site de video-sharing.

Sper să nu blocheze Pakistanul accesul bieților pakistanezi la acest site pentru că am îndrăznit să public aici caricatura cu pricina (cea din 2005). Caricatură pe care o găsesc chiar inspirată, de altfel.

Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: eCrimeNoutăţi

Etichete:

Despre autor: Pentru că de felul lui se plictisește repede, este mereu dependent de noutăţi, motiv pentru care consumă agregatoarele de ştiri, RSS-uri sau blogurile cu noutăţi şi bârfe ca pe sticksuri. Vrei să afli ce produs va lansa Apple peste 2 ani sau când va reuşi Microsoft să facă un sistem de operare ca lumea? Porumbelul e omul tău. Joacă rolul poştaşului și răspândacului, ocupându-se de propagarea noutăţilor importante din IT.

RSSComentarii (0)

URL trackback

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.