Bluetooth 4.0 – mai puternic cu un consum redus de energie

BluetoothDeși dispozitivele care dispun de o conexiune Bluetooth 3.0 sunt la fel de rare (sau dese) ca și cele echipate cu USB 3.0, iată că Bluetooth SIG (Special Interest Group = asociație privată comercială fondată în 1998 de către Ericsson – compania inventatoare a Bluetoothtului – în colaborare cu Toshiba și Intel care supervizează dezvoltarea standardelor Bluetooth și licențiază tehnologia către producători), a și finalizat specificațiile versiunii următoare, respectiv 4.0.

Această nouă versiune promite să îmbunătățească raza de acțiune a versiunilor anterioare de la 10 la 60 de metri (deși promisiunea asta există momentan doar pe hârtie, pentru că nici ăia 10 metri nu sunt chiar 10 în prezent) și va indroduce un mod de funcționare cu un consum redus de energie. Noul standard (practic 3 standarde în unul, conform comunicatului oficial de presă accesabil la adresa asta) va oferi producătorilor posibilitatea fabricării a două tipuri de chipuri bluetooth:

  • un chip capabil să funcționeze doar în modul „consum ultra redus de curent” permițând astfel introducerea tehnologiei Bluetooth în dispozitive ca ceasuri de mână, senzori, telecomenzi, aparate de monitorizat funcțiile vitale ale organismului, etc;
  • un chip care va funcționa atât în modul de consum redus cât și în alt mod care va furniza o viteză de transfer similară cu cea oferită de rețelele wireless contemporane, deși cu un maxim de doar 24Mbps (oricum un mare salt înainte față de cei doar 3Mbps oferiți în prezent de standardul 2.0 + EDR -Enhanced Data Rate-), de unde s-au și inspirat în privința principiilor de funcționare;

Cu toate că primele aparate care vor fi capabile să facă uz de noul standard Bluetooth 4.0 nu vor fi lansate mai devreme de sfârșitul anului 2010 sau începutul lui 2011, este foarte posibil ca producătorii de telefoane să facă saltul direct la acesta, sărind peste versiunea 3.0.

Oricum, o notă bună pentru Bluetooth SIG pentru că nu s-au lăsat descurajați de WiFi Direct și promisiunile făcute de acesta.

Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: Noutăţi

Etichete:

Despre autor: Pentru că de felul lui se plictisește repede, este mereu dependent de noutăţi, motiv pentru care consumă agregatoarele de ştiri, RSS-uri sau blogurile cu noutăţi şi bârfe ca pe sticksuri. Vrei să afli ce produs va lansa Apple peste 2 ani sau când va reuşi Microsoft să facă un sistem de operare ca lumea? Porumbelul e omul tău. Joacă rolul poştaşului și răspândacului, ocupându-se de propagarea noutăţilor importante din IT.

RSSComentarii (0)

URL trackback

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.