Hacker american condamnat la 20 de ani închisoare

hacker american condamnat la 20 ani inchisoare pentru fraude cu carti credit

Albert Gonzalez Credit: AFP

Albert Gonzalez a fost condamnat la 20 ani închisoare de către o instanță din SUA pentru furtul și folosirea datelor unui număr de peste 130 milioane de cărți de credit, făcându-l până și pe Kevin Mitnick (cel mai faimos hacker modern) să pară doar un copil de țâță. Un judecător a descris această infracțiune ca fiind:

„cel mai relevant și costisitor exemplu de computer hacking din istoria Americii”.

Tânărul în vârstă de 28 de ani a pledat „vinovat” în trei cazuri de fraude informatice judecate anul trecut, pentru primele 2 cazuri acesta primind o pedeapsă de 20 de ani Joia trecută (25 martie 2010) iar cu o zi mai târziu (Vineri – 26 martie 2010), i-a fost adusă la cunoștință sentința pentru cel de-al treilea caz: 20 de ani și o zi.  Perioadele de condamndare vor curge concomitent.

Judecătorul din cel de-al treilea caz și-a motivat decizia zile în plus (20 de ani și o zi), deoarece Gonzalez a comis infracțiunea în timp ce lucra ca informator pentru Serviciul Secret american de unde încasa anual suma de 75.000 dolari SUA. Ca parte a înțelegerii, hackerul a fost de acord să restituie autorităților suma de peste un milion dolari SUA îngropată în curtea părinților lui din Miami, un autoturism, un inel cu diamante și câteva ceasuri de lux. Să înțeleg că hackerul ăsta risca o pedeapsă mai mare dacă nu ajuta la recuperarea unei părți din prejudiciu???

Albert Gonzalez a fost pus sub acuzare în luna august 2009 împreună cu încă doi complici ruși, împotriva acestora existând probe că au accesat și copiat ilegal date de cărți de credit din bazele de date ale unor procesatori de tranzacții comerciale online care deserveau mai multe lanțuri de magazine (de fapt peste 250 de companii americane). Modul de operare folosit de Gonzalez în timpul atacurilor era SQL injection» care exploata vulnerabilitățile existente în programele software de realizarea a plăților electronice. Acesta și-a motivat infracțiunile dând vina pe curiozitatea și dependența create atât de andrenalina experimentată în timpul atacurilor cât și de satisfacțiile materiale obținute din acestea.

Aceste sentințe sunt cele mai lungi date vreodată pentru infracțiuni informatice și se speră că vor transmite un mesaj puternic hackerilor de pe tot mapamondul interesați să acceseze ilegal rețelele de calculatoare americane sau sistemele de plată de peste ocean. Deși atenția în materie de securitate informațională este concentrată în prezent asupra rețelelor industriale, Gonzalez a profitat de slăbiciunile existente la nivelul aplicațiilor și a bazelor de date, această problemă fiind universală.

Aștept răbdător ziua în care să pot scrie și despre vreun așa-zis hacker român condamndat definitiv la o pedeapsă decentă cu închisoarea pentru fraude informatice. Până una-alta, judecătorii noștrii, obișnuiți cu un sistem judiciar în esență neschimbat de pe vremea când eram frați de cruce cu mama Rusie, nu s-au dovedit foarte capabili să conștientizeze pericolul social al acestor infracțiuni care sunt săvârșite  preponderent în lumea virtuală a calculatoarelor și a internetului. Sper să nu fie nevoie ca vreunul dintre acești magistrați să afle pe propria piele cum te simți când descoperi că cineva (de regulă un autor necunoscut) ți-a luat toți banii de pe cardul de credit (mai ales descoperirea de cont care variază de regulă între 3 și 5 salarii) sau ți-a transferat ilegal prin e-banking depozitul de vreo 10.000 de Euro pe care vroiai să-l faci cadou de nuntă unicei odrasle, ca să înceapă să renunțe la prejudecata:

„dacă nu văd cu ochii mei victima violului sau a tâlhăriei plină de vânătăi indicând cu ochii în lacrimi spre inculpat ca fiind autorul infracțiunii, nu am motive de condamnare…”

Share on Facebook
Share on LinkedIn

tehnică ce presupune injectarea de cod malicios la nivelul bazelor de date a unei aplicații, în vederea exploatării unei vulnerabilități de securitate existente. Acest tip de atac este cunsocut și sub numele de atac cu inserție SQLPowered by Hackadelic Sliding Notes 1.6.5

Publicat în: eCrimeNoutăţi

Etichete:

Despre autor: A avut o copilărie nefericită, lucru care se pare că l-a marcat pe viață. E cel mai în vârstă din echipa IT4Fans și, după cum îi sugerează şi ID-ul, cârcotește (pertinent, sper) pe marginea problemelor sâcâitoare din zona IT-ului. Nu poți purta cu el nicio discuție fără să-ți verse în cap toate frustrările lui, dar cu toate astea e un fârtate de nădejde și nu te lasă la greu.


Pingbacks

  1. [...] This post was mentioned on Twitter by IT4Fans România. IT4Fans România said: Hacker american condamnat la 20 de ani închisoare @ http://ur.ly/9nOi [...]

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.