Google TV: puntea dintre internet și televiziune?

Trăim într-o eră a fuziunilor, a unificărilor, a globalizării în comunicații și media.

Am început cu mai multe rețele complet distincte, fiecare cu o destinație foarte precisă: pentru comunicarea vocală am dezvoltat o rețea de telefonie, pentru accesul la informație scrisă au apărut rețele de distribuție a ziarelor și revistelor, pentru accesul la informație audio am construit rețele de radiodifuziune, iar pentru informații video+audio ne folosim de rețele de televiziune.

Principala problemă a rețelelor de distribuție a informațiilor era lipsa de interactivitate – faptul că eu, utilizatorul, voiam să am un cuvânt de spus, să pot căuta eu informația care mă interesează, nu să fiu obligat să rumeg ceea ce mi se dă. Problema asta a rezolvat-o internetul prin motoarele de căutare și, dezvoltându-se permanent, rețeaua de rețele a început să preia din sarcinile rețelelor tradiționale de comunicații și media:

  • mulți oameni în zilele noastre citesc presa online (la ce să mai dau banul pe ziare când online am acces la informațiile din mai multe ziare decât aș putea cumpăra fizic);
  • tot mai multe convorbiri telefonice au loc prin sisteme de tip Voice-over-IP, adică folosind infrastructura de comunicație pusă la dispoziție chiar de internet, costurile fiind mult reduse față de rețeaua clasică de telefonie fixă.
  • radiourile online sunt înfloritoare (de ce să-mi mai iau aparat de radio la birou când pot accesa un stream audio oferit online de postul de radio preferat).
  • filmele online nu mai sunt nici ele o noutate: siteurile gen YouTube, Vimeo și altele sunt pe buzele tuturor internauților, tot mai multe filme accesibile în acest mod devenind disponibile la rezoluții tot mai ridicate, inclusiv HD.

Am asistat la o evoluție a vechii televiziuni analogice în moderna televiziune digitală de astăzi care ne oferă opțiuni net superioare, dar evoluția ei a avut loc pe o cale care nu s-a intersectat în niciun fel cu cea urmată de internet.

Oare a sosit momentul ca televiziunea și internetul să își împletească pașii, renunțând să mai meargă fiecare pe propria cale separată? Rămâne de văzut, însă Google demonstrează intenții clare în direcția asta și e vorba despre mai mult decât doar niște vagi planuri de viitor. Ca dovadă că vorbește serios, gigantul din Mountain View a cooptat în proiectul său din lumea televiziunii nume grele din domeniu: Sony și Intel. Cele trei companii au împreună suficientă forță încât să ne putem aștepta, de ce nu, chiar la apariția unei revoluții în domeniu, rezultând în final o televiziune inteligentă, care să nu mai îndreptățească pe nimeni să numească ecranul vorbitor din casele noastre tembelizor.

Google TV nu își propune să ne transforme PC-ul într-un televizor, ci invers, va integra în televizoarele noastre capacități pe care în prezent le găsim în PC-uri. Sigur că televizoarele mai deștepte din zilele noastre au deja abilități rudimentare de navigare pe internet însă Google TV urmărește să ridice la un nivel superior interacțiunea utilizatorului cu internetul prin intermediul televizorului. Ideea este de a pune la dispoziție aplicații asemănătoare cu cele pentru smartphoneuri și care să fie ușor de folosit de pe televizor, comutarea de la Twitter la Picasa, de exemplu, și înapoi la emisiunea TV urmând să se facă la fel de ușor ca schimbarea canalelor. La ora actuală nu se știe exact cum vor fi distribuite aceste aplicații, însă probabil Google o va face tot prin intermediul unui marketplace online la fel cum se întâmplă în cazul smartphoneurilor cu Android.

Platforma Google TV va fi bazată tot pe sistemul de operare Android care s-a impus deja cu succes în lumea dispozitivelor mobile (smartphoneuri, netbookuri) și va rula pe un hardware asigurat de Intel (un procesor din seria Atom), dispunând totodată de o nouă versiune de browser Chrome dezvoltată de Google special pentru proiect, browser cu care vor putea fi accesate aplicații web ca Twitter sau Picasa. Iar de la Sony se așteaptă integrarea întregului ansamblu în televizoarele care vor ajunge în casele noastre, mai ales că Sony nu e străină ideii de integrare a emisiunilor TV difuzate prin internet, în speță Amazon Video on Demand. Rămâne de văzut dacă facilități de tip Google TV vor fi integrate numai în aparate Sony sau într-o etapă următoare vom vedea televizoare Google TV și din partea altor mari producători ca Samsung, Panasonic sau LG.

În afară de Sony și Intel, Google vrea să implice și compania Logitech care urmează să producă telecomenzile pentru Google TV (una fiind dotată cu o microtastatură QWERTY), iar Logitech chiar are rezultate frumoase pe segmentul perifericelor pentru introducerea datelor. E foarte posibil ca telecomenzile în cauză să interacționeze cu televizorul prin Bluetooth, caz în care rămâne de văzut dacă vor putea fi folosite în acest scop și alte dispozitive Bluetooth (de exemplu o tastatură Bluetooth standard) sau doar cele Logitech care vin integrate în pachet.

Referitor la proiectul Google TV există și sceptici, al căror principal argument este faptul că tentative de a introduce internetul în lumea televiziunii au tot existat încă din anii 1990 însă ele au eșuat rând pe rând, consumatorii neacordându-și girul pentru soluțiile care au fost găsite în acest sens. Cu toate astea, dorința utilizatorilor TV de a putea căuta pe internet conținut video sau alte aplicații web (de exemplu jocuri) nu poate fi ignorată iar existența ei este un motiv suficient pentru ca Google TV să poată fi un succes. Asta dacă Google va reuși să jongleze inteligent cu variabilele din ecuație, venind astfel în întâmpinarea nevoilor reale ale clienților. Astfel Google TV ar putea rezolva problema integrării webului în TV la fel cum Gmail a rezolvat problema integrării mailului în web.

Publicitatea rămâne o altă necunoscută în ecuația Google TV. Va rămâne ea doar la nivelul bannerelor publicitare Google Adsense cu care suntem cu toții obișnuiți să le vedem în cursul peregrinărilor zilnice pe web? Sau poate că Google va adapta  publicitatea la condițiile specifice oferite de platforma Google TV și ne putem aștepta, de exemplu, să vedem publicitate integrată în aplicațiile Google TV sau în filme, într-un mod asemănănător cu reclamele de pe YouTube. În orice caz probabil soluția găsită va fi una inteligentă având în vedere faptul că Google până acum s-a arătat a fi un inovator în domeniul publicității online.

Timpul va fi singurul care va demonstra dacă Google TV va fi modul în care Google își va face intrarea în camera de zi sau va fi doar un alt experiment eșuat din seria încercărilor de a aduce internetul în televizoarele noastre.

Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: Noutăţi

Etichete:

Despre autor: Pentru că de felul lui se plictisește repede, este mereu dependent de noutăţi, motiv pentru care consumă agregatoarele de ştiri, RSS-uri sau blogurile cu noutăţi şi bârfe ca pe sticksuri. Vrei să afli ce produs va lansa Apple peste 2 ani sau când va reuşi Microsoft să facă un sistem de operare ca lumea? Porumbelul e omul tău. Joacă rolul poştaşului și răspândacului, ocupându-se de propagarea noutăţilor importante din IT.

RSSComentarii (0)

URL trackback

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.