3D fără ochelari la CeBIT 2010

Subiectul autostereoscopiei (generarea imaginilor 3D care să poată fi urmărite fără ochelari speciali 3D) despre care scria Coțofana săptămâna trecută a fost atins și la recent încheiatul târg CeBIT de la Hanovra.

Spre deosebire de sistemele stereoscopice clasice unde privitorul trebuia să stea într-un anumit loc față de ecran ca să poată vedea imaginea tridimensională (ceea ce înseamnă că nu puteau privi simultan mai multe persoane), sistemul dezvoltat de compania Sunny Ocean Studios din Singapore (un panou care se fixează pe un monitor standard), permite vizualizarea imaginii tridimensionale din 64 de locații diferite. Au mai fost dezvoltate în ultimul timp și alte sisteme care să permită vizualizarea imaginii 3D din mai multe locuri diferite, dar în mod sigur nu din atât de multe. 64 reprezintă în mod sigur un record: sunt suficient de multe încât chiar și dacă te plimbi prin zonă, ai șanse mari să prinzi locuri de unde ai vedere tridimensională asupra imaginii de pe ecran.

Compania germană SeeFront a prezentat un sistem a cărui imagine tridimensională este vizibilă dintr-un singur punct, însă punctul se deplasează o dată cu privitorul, care va continua să vadă imaginea tridimensională în timp ce se deplasează în fața ecranului. Poziția în spațiu privitorului este determinată cu ajutorul unei camere montate în partea superioară a ecranului

Ecranul 3D prezentat de Institutul Fraunhofer din Germania, bazat pe lentile lenticulare, are și el capacitatea de a urmări poziția privitorului (folosind două videocamere), ajustând corespunzător imaginile destinate celor doi ochi. În plus, ecranul e prevăzut cu un sistem de camere în infraroșu care urmăresc mișcările mâinii, așa încât utilizatorul are posibilitatea de a manipula obiectele de pe ecran fără să-l atingă.

Cum zicea și Coțofana în articolul ei de zilele trecute, autostereoscopia este un domeniu în care se lucrează intens și ne putem aștepta să fie tot mai aproape ziua în care vom avea și noi acasă un monitor / televizor prin fața căruia să ne putem plimba privind cu ochiul liber la imaginea tridimensională.


Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: Noutăţi

Etichete:

Despre autor: Pentru că de felul lui se plictisește repede, este mereu dependent de noutăţi, motiv pentru care consumă agregatoarele de ştiri, RSS-uri sau blogurile cu noutăţi şi bârfe ca pe sticksuri. Vrei să afli ce produs va lansa Apple peste 2 ani sau când va reuşi Microsoft să facă un sistem de operare ca lumea? Porumbelul e omul tău. Joacă rolul poştaşului și răspândacului, ocupându-se de propagarea noutăţilor importante din IT.

RSSComentarii (0)

URL trackback

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.