NASA a găsit apă pe Lună

Polul Nord lunar cratere apa

O hartă a Polului Nord Lunar care indică localizarea craterelor în care a fost descoperită apa. (Credit: NASA)

NASA a trâmbiţat Luni noapte că a descoperit aproape 600 milioane tone de apă gheaţă pe Lună (singurul satelit natural al Pământului, chestia aia luminoasă de urlă câinii la ea când e plină şi o contemplăm cu toţii în timp ce suntem îndrăgostiţi).

Gheaţa a fost descoperită de către radarul plasat la bordul navei spaţiale indiene Chandrayaan (trimisă pe orbita Lunei în prima misiune ştiinţifică organizată de India), fiind localizată în peste 40 de cratere care variază ca dimensiuni între 1,6 şi 14,5 kilometri, toate aceste cratere aflându-se în proximitatea Polului Nord lunar.

Concluzia logică a multiplelor măsurători indică faptul că apa este creată, migrează, sedimentează şi este reţinută pe Lună. Noile descoperiri ne arată că Luna este o destinaţie sţiinţifică, operaţională şi de explorare mult mai atrăgătoare decât  se credea iniţial

a declarat Paul Spudis, directorului experimentului Mini-SAR, la Institutul Lunar şi Planetar.

În noiembrie 2009 satelitul NASA de observare şi monitorizare a Lunei (LCROSS) a descoperit o importantă cantitate de gheaţă şi vapori în proximitatea Polului Sud al asteroidului cu ocazia prăbuşirii controlate a unei rachete fără echipaj uman într-un crater aflat permanent în întuneric. În tot cursului anului 2009 NASA a folosit mini-SAR, o rază de lumină şi un radar sintetic pentru a cartografia numeroasele cratere lunare care se află tot timpul în întuneric, nefiind astfel vizibile de pe Pământ. Rezultatele par să indice cu o probabilitate destul de mare prezenţa apei, ceea ce transformă automat Luna într-un depozit natural care ar putea fi folosit în viitor pentru alimentarea navelor spaţiale capabile să efectueze zboruri inter-planetare.

Vom fi oare martori oculari la apariţia unor noi forme de viaţă sau vom descoperi că extratereştrii există şi trăiesc mult mai aproape de noi decât ne-am putut fi putut imagina?

Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: Noutăţi

Etichete:

Despre autor: Pentru că de felul lui se plictisește repede, este mereu dependent de noutăţi, motiv pentru care consumă agregatoarele de ştiri, RSS-uri sau blogurile cu noutăţi şi bârfe ca pe sticksuri. Vrei să afli ce produs va lansa Apple peste 2 ani sau când va reuşi Microsoft să facă un sistem de operare ca lumea? Porumbelul e omul tău. Joacă rolul poştaşului și răspândacului, ocupându-se de propagarea noutăţilor importante din IT.

RSSComentarii (0)

URL trackback

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.