Facebook vrea să cucerească lumea şi nu ia prizonieri pe parcurs
Scris de Şopârloiul în 04 Mar 2010 la 07:03
Facebook tocmai a cumpărat o a treia companie Octazen Solutions (cu sediul în Malaezia şi care avea doi angajaţi ce produceu scripturi capabile să importe contactele unui utilizator după crearea unui cont nou pe un site). Imediat după încheierea tranzacţiei, Octazen a anunţat că nu va mai onora contracte noi sau prelungi pe cele existente şi că va urma o operaţiune de încetare a operaţiunilor curente. Acest mod de operare este deja marcă înregistrată Facebook care a procedat identic şi în cazul celorlalte două achiziţii Parakey» respectiv FriendFeed» , în sensul că oamenii cei mai valoroşi din aceste companii au devenit angajaţi Facebook, realizându-se astfel un import direct de experienţă şi inovaţie.
Ce poate fi atît de interesant pentru Facebook la o companie care se ocupă cu importarea automată a contactelor încât să merite cumpărarea ei? Un specialist de la o firmă concurentă aprecia oamenii de la Octazen ca fiind cei mai talentaţi în materie de obţinere a datelor utilizatorilor diverselor siteuri (prin evitarea metodele de protecţie) şi revânzare a acestora, lucru pe care-l fac de ceva vreme. Chiar şi Facebook care este paranoic în privinţa securităţii datelor propriilor utilizatori folosind în acest scop propriul protocol Facebook Connect, a avut de suferit de pe urma acţiunilor Octazen.
Dar cu ce se ocupa mai exact Octazen? Aparent cu importarea datelor dintr-un serviciu în altul (de exemplu loginarea în contul de GMail din interfaţa Facebook pentru importarea contactelor din GMail şi adăugarea acestora ca prieteni în Facebook). Acest lucru se realizează de regulă prin intermediul OAuth» şi API,» dar Octazen şi-a făcut un nume pentru faptul că “sapă mult mai adânc şi neortodox după date“. De exemplu se zvoneşte că uneori Octazen strânge şi stochează direct datele personale ale utilizatorilor şi se conectează în reţele sociale mari în numele respectivilor utilizatori. Pe urmă descarcă contactele acestora, din care un procent ar putea fi deja utilizatori ai vreunui serviciu fără ca utilizatorii primari să ştie. De exemplu Octazen se conectează folosind datele mele de autentificare la Yahoo, unde observă că am o corespondenţă bogată cu Gigi Becali care are şi el cont la Facebook (la fel ca mine) dar nu suntem încă “prieteni” pe Facebook. Bineînţeles că urmează invitaţia de adăugare a acestuia ca prieten/amic/cunoscut.
Dar marea întrebarea “Ce se întâmplă cu restul datelor?” rămâne, iar ideea ca Octazen să păstreze nişte copii ale reţelelor sociale populare cu încălcarea termenilor de folosire a acestora doar pentru a face nişte recomandări mai târziu este destul de înfricoşătoare. Plus că ei (Octazen) s-ar putea să se uite la mai multe date decât ar trebui: la headerul emailurilor, de exemplu, pentru a putea afla cu cine comunicăm mai des.
Cea mai şmecheră chestie este că Octazen sunt foarte buni la adunarea de date la nivel mare fără a putea fi detectaţi. Ei pot accesa un serviciu folosind o grămadă de adrese IP pentru a rămâne ascunşi (de exemplu ar putea colecta date de pe Twitter, fără ca acesta să poată realiza ce se întâmplă). Aparent Facebook foloseşte deja Octazen pentru a găsi în mod misterios prieteni demult uitaţi şi a ne sugera să ne reconectăm cu aceştia (ceea ce ne duce la bănuiala că Facebook citeşte conţinutul emailurilor noastre or intră cumva în posesia unor date pe care n-ar trebui să le deţină).
Deci achiziţia de către Facebook a unei companii localizate în cealaltă jumătate a globului doar pentru că aceasta se pricepe să implementeze protocoale standard OAuth şi API nu prea face sens, ci mai degrabă faptul că Octazen are în spate o serioasă experienţă în materie de colecţionare date la scală mare fără a putea fi detectaţi şi uneori cu încălcarea regulilor de utilizare a serviciului siteurilor scanate.
Larry Yu de la Facebook precizează că intenţia din spatele achiziţionării Octazen este aceea de a construi protocoale de importare a contactelor pentru cei peste 30% dintre utilizatorii Facebook care în prezent folosesc alţi furnizori de e-mail decât Yahoo!, AOL, Hotmail sau Gmail. Totodată, acesta dezminte zvonurile conform cărora Octazen salvează datele de conectare ale utilizatorilor, ci doar un username şi datele criptate ale parolei care nu pot fi folosite de către Octazen pentru a se conecta în numele utilizatorilor; aceste date erau stocate doar din considerente de audit, pentru a putea factura clienţii pe baza importurilor de contacte reuşite şi nu a încercărilor, mai spune Larry Yu.
Odată cu preconizarea unor profituri între 1,2 şi 2 miliarde dolari pentru Facebook în 2010, compania începe să capteze o atenţie sporită atât din partea concurenţei cât şi a autorităţilor legale, pentru că odată cu succesul vine şi invidia celorlalţi. Sunt în acelaşi pachet, nu le poţi avea separat.
Pe teme similare:
Despre autor: Deși pare uneori cam supărat pe viață, de obicei se abține de la critici gratuite, preferând să publice cu preponderenţă analize obiective ale diverselor trenduri din IT. Cu toate că este o fire destul de agitată, totuși nu prea deschide gura decât când știe exact ce vorbește. După cum se poate vedea și din gravatarul lui, nu mai are toate țiglele pe casă...
Umblă vorba prin sat că Şopârloiul şi TransMix ar fi una şi aceeaşi persoană.
[...] că aceste numere sunt anemice în comparație cu Facebook care are 800 de milioane de utilizatori și este regele necontestat al tărâmului social. Dar nici [...]