Apple dă în judecată HTC pentru 20 de patente

Îşi mai aminteşte cineva despre procesul intentat de Nokia împotriva Apple prin noiembrie 2009 pentru vreo 10 patente? Nokia pretindea pe atunci că Apple au făcut o avere pe seama folosirii standardelor dezvoltate de compania finlandeză în iPhone fără să-i plătească acesteia drepturi de autor (cum fac celelalte companii din nişa smartphoneurilor). Deşi încă nu s-a ajuns la nici un rezultat în acest conflict legal, Apple trece la atac şi dă în judecată HTC pentru folosirea unui număr de 20 de standarde similare cu cele prezente în interfaţa grafică a iPhone-ului şi hardware-ul acestuia.

Deşi Apple cere daune materiale imense (adică mulţi bani) şi are în vizor doar smartphoneurile produse de HTC care rulează Windows Mobile, adevărata ţintă a acestui atac este Google şi sistemul lor de operare dezvoltat pentru piaţa ultra-mobilă, Android. Cred că toată lumea ştie că HTC a construit primul smartphone lansat de Google, Nexus One (care deşi avea un hardware capabil să suporte multitouch, în momentul lansării era dezactivat). În urma numeroaselor cereri venite din partea clienţilor, Google a activat în ianuarie 2010 tehnologia multitouch pe Nexus One (încă de pe atunci existând zvonul că ar exista un fel de înţelegere secretă între Google şi Apple conform căreia cei doi şi-au promis să nu se calce pe bătături).

Apple are în spate un întreg arsenal de standarde patentate în materie de interacţionare prin atingere cu un dispozitiv, motiv pentru care această mişcare este un serios semnal de alarmă pentru companiile interesate să producă următorul smartphone pentru Google, respectiv Nexus Two (Motorola se află în pole position pentru această onoarea sau belea, depinde de punctul de vedere de unde priveşti problema).

Astăzi este ziua în care mănuşile au fost scoase în războiul Google-Apple, cei doi urmând de acum să lupte la vedere şi folosind orice mijloace, doar “În război şi dragoste este permis orice!”

Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: Noutăţi

Etichete:

Despre autor: Deși pare uneori cam supărat pe viață, de obicei se abține de la critici gratuite, preferând să publice cu preponderenţă analize obiective ale diverselor trenduri din IT. Cu toate că este o fire destul de agitată, totuși nu prea deschide gura decât când știe exact ce vorbește. După cum se poate vedea și din gravatarul lui, nu mai are toate țiglele pe casă... Umblă vorba prin sat că Şopârloiul şi TransMix ar fi una şi aceeaşi persoană.

RSSComentarii (0)

URL trackback

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.