Bursa zvonurilor IT 20.12.2009

Google lansează un smartphone propriu. Dacă până în prezent când vorbeam despre Android făceam referire întotdeauna la sistemul de operare lansat de Google, zvonurile în sensul producerii unui telefon propriu Google (după modelul Apple-iPhone) s-au intensificat simţitor în ultima perioadă. Decizia a fost luată în pofida valului tot mai mare de producători de telefoane care au început să lanseze modele de telefoane inteligente rulând Android (HTC, Samsung, Motorola, LG sau Sony Ericcson). Acest model se va numi Nexus One, şi se spune că va întruchipa viziunea pură a Google despre cum trebuie să arate şi să funcţioneze un telefon (sună cunoscut? – vezi comunicatele oficiale de presă de la lansarea iPhone).

Nici nu a fost lansat oficial şi criticii s-au grăbit să-şi dea părerea că nu va fi un telefon 100% Google până când nu va fi produs în întregime de către acesta (se pare că printre producătorii favoriţi se numără LG sau HTC). Altă mare noutate ar fi că Google îşi va vinde telefonul liber de contract, adică nu se va baza pe vreun anume operator de telefonie mobilă (cum face Apple cu AT&T, de exemplu). Techcrunch spune că are informaţii ”din interior” şi Nexus One va avea platforma Snapdragon la 1GHz (dublu faţă de procesorul laptopului meu născut în 2002 şi de pe care scriu acest articol), ecran capacitiv tactil de 3,7 inchi, cameră foto de 5 Megapixeli, tuner radio precum şi alte “goodies”. De asemenea, telefonul nu va avea o tastatură hardware, dar Google spune că a lucrat foarte mult pentru a îmbunătăţi productivitatea pe care o oferă tastatura virtuală. Tipii de la engadget.com au procurat o serie de fotografii neoficiale ale noului telefon. Deşi data lansării acestui telefon este încă necunoscută, toată lumea se aşteaptă ca acest lucru să se întâmple undeva prin primăvara lui 2010.

Apple tablet. Zvonlandia a fost greu încercată în ultimele luni cu puhoiul de bârfe cu şi despre Apple tablet. Adică device-ul care va umple golul existent acum între iPhone şi MacBook. Nu mai este pentru nimeni un secret că Apple (Steve Jobs) ţine foarte departe de publicul larg informaţiile despre produsele care sunt în fază de proiectare. Cu toate acestea, lumea se pregăteşte pentru lansarea cu mare fast (adică un eveniment organizat şi moderat de Steve Jobs) a următorului gadget Apple care va stabili încă odată (aşa cum ne-a obişnuit deja Apple) standarde în materie de sub-netbooks, e-readers, consolă mobilă de gaming, şi cam orice altceva îţi doreşte inimioara să faci cu el. Deşi PcWorld ne spune să ne calmăm pentru că nu a existat niciodată un astfel de proiect în culisele Apple şi că totul nu a fost decât un balon de săpun creat de legiunile de fani ai lui Apple. Şi, judecând după afirmaţia lui Steve Jobs cum că “oamenii nu mai citesc ca pe vremuri” aş tinde să le dau dreptate celor de la PcWorld. Pe de altă parte, recunosc că un astfel de gadget ar fi destul de tentant pentru foarte multă lume.

Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: Noutăţi

Etichete:

Despre autor: Pentru că de felul lui se plictisește repede, este mereu dependent de noutăţi, motiv pentru care consumă agregatoarele de ştiri, RSS-uri sau blogurile cu noutăţi şi bârfe ca pe sticksuri. Vrei să afli ce produs va lansa Apple peste 2 ani sau când va reuşi Microsoft să facă un sistem de operare ca lumea? Porumbelul e omul tău. Joacă rolul poştaşului și răspândacului, ocupându-se de propagarea noutăţilor importante din IT.

RSSComentarii (0)

URL trackback

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.