Zvonlandia la zi: 06.02.2010

Google Street View va avea şi imagini din interiorul clădirilor? – după numeroase proteste din partea unor cetăţeni cuminţi care nu erau de acord cu fotografierea străzilor (spunând că le oferă astfel hoţilor un ghid gratuit al caselor apetisante), se zvoneşte că Google a fotografiat interiorul unor magazine din New York, totul în cadrul proiectului Google Store Views. Oare vor putea new-yorkezii să distingă şi preţurile produselor de pe rafturi?

Poliţia ar vrea ca furnizorii de internet să ţină loguri alte traficului clienţilor timp de 5 ani şi să implementeze un sistem electronic care să permită obţinerea unor răspunsuri mai rapide la solicitările acestora. Chestia asta nu o vrea Poliţia Română (deşi sunt aproape convins că nu i-a întrebat nimeni) ci FBI-ul, în America. Pentru că toate lucrurile “bune” se întâmplă mai întâi acolo. Asta nu înseamnă totuşi că propunerea va deveni realitate, dar trebuie să fiu de acord că totul în lumea digitală se mişcă cu viteza luminii. Şi îmi pot imagina cazuri în care de rapiditatea unui răspuns al unui furnizor de internet să depindă viaţa unui copil răpit sau descoperirea unui hacker care tocmai ţi-a transferat economiile de o viaţă într-un cont off-shore. Partea mai tulburătoare a zvonului este aceea a înfiinţării unui fel de portal online, prin intermediul căruia forţele de ordine să poată avea acces direct la toate aceste loguri. Lucrul care sună ideal într-o lume perfectă, numai că din păcate, poliţiştii sunt şi ei oameni, deci supuşi greşelilor. Sau corupţiei.

Twitter are probleme. Din nou. Cum ştie el să fie mereu pe prima pagină a fluxurilor de ştiri, de aproape că-ţi vine să crezi că o face intenţionat. Câţiva utilizatori ai serviciului au observat (nu fără oarece urmă de consternare) că numărul ciripiturilor proprii raportat de Twitter a luat-o razna, dar rău de tot undeva pe la câteva zeci de mii (în timp ce aceştia ştiau că au doar câteva sute). Interpelaţi fiind asupra problemei, oficialii Twitter au răspuns că nu sunt probleme deosebite. Este doar o altă zi în paradisul păsărilor ciripitoare şi şugubeţe.

Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: Noutăţi

Etichete:

Despre autor: Pentru că de felul lui se plictisește repede, este mereu dependent de noutăţi, motiv pentru care consumă agregatoarele de ştiri, RSS-uri sau blogurile cu noutăţi şi bârfe ca pe sticksuri. Vrei să afli ce produs va lansa Apple peste 2 ani sau când va reuşi Microsoft să facă un sistem de operare ca lumea? Porumbelul e omul tău. Joacă rolul poştaşului și răspândacului, ocupându-se de propagarea noutăţilor importante din IT.

RSSComentarii (0)

URL trackback

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.