Noutăţi pe scurt: 04.02.2010

Patch-ul pentru Nexus One rezolvă probleme de recepţie 3G. Bonus: multitouch. După cum au anunţat şi săptămâna trecută, Google şi-a ţinut cuvântul lansând ieri un patch software care peticeşte recepţia defectuoasă a superphone-ului acestuia, Nexus One. În urma celor peste 1500 de sesizări primite pe tema (lipsei) multitouch-ului, oficialii din Mountain View şi-au călcat pe inimă şi au făcut disponibilă această facilitate, Nexus One devenind astfel primul smartphone rulând Android cu capabilităţi multitouch din SUA. Gurile rele spun că ar fi existat un fel de înţelegere între Apple şi Google pe tema multitouch-ului (Apple fiind proprietara mai multor patente în acest domeniu), prin care Google se angaja să nu folosească această tehnologie pe telefoanele proprii. Totuşi, datorită deteriorării rapide a relaţiilor dintre cei doi coloşi IT, se pare că toate aceste convenţii sunt de domeniul trecutului acum, totul transformându-se într-un meci de box fără mănuşi.

Sticla lichidă ne va ţine hainele curate în permanenţă – această noutate ţine capetele de afiş de câteva zile încoace. Nu, nu chestia asta cu hainele sterile non-stop, ci cea cu sticla lichidă care vine sub forma unui tub de spray şi poate fi pulverizată peste orice vrei să protejezi de mizerie, căldură, radiaţii UV, microbi şi altele. Ştiinţific denumită “SiO2  folie ultra-subţire“, conţine în proporţie covârşitoare silica (extrasă din nisip de quartz, la fel ca şi în cazul sticlei noastre cea de toate zilele), la care este adăugată apă sau etanol în funcţie de suprafaţa peste care se doreşte aplicare. Nu conţine aditivi iar folia ultra-subţire aderă la suprafeţele peste care este pulverizată datorită unor forţe cuantice implicate în ecuaţie. Explicaţia pentru protecţia anti-bacteriană oferită rezidă în faptul că replicarea sau divizarea microbilor care intră în contact cu această folie este aproape imposibilă. Aplicaţiile acestei noi substanţe sunt aproape nelimitate, din domeniul medical sau alimentar şi până la industria transporturilor sau protecţia monumentelor istorice. Probabil că odată ce sticla lichidă va fi disponibilă publicului larg, frecvenţa spălării hainelor în cazul adolescenţilor se va reduce simţitor.

Los Twitteros – Mexicanii vor să incrimeze folosirea celebrului serviciu de micro-blogging în scopul evitării controalelor poliţiei sau atunci când este folosit pentru comunicare între membrii cartelurilor de droguri. În proiectul de lege (da, deja există un proiect de lege în acest sens, nu doar o declaraţie din partea unui politician dornic de lumina reflectoarelor), se prevede înfiinţarea unei poliţii cibernetice care să monitorizeze reţelele de socializare în scopul menţionat anterior. Bineînţeles că această intenţie a ridicat un val de proteste în rândul opiniei publice mexicane, vechea întrebare “Unde ar trebui trasată graniţa între protecţia dreptului la liberă exprimare şi îmbunăţăţirea siguranţei publice?“, revenind în actualitate.

Amazon achiziţionează Touchco (din cauza iPad?) – înseamnă că următoarele versiuni de Kindle vor avea ecran color şi vor suporta  multitouch? După lansarea iPad-ului, Amazon a realizat că nu mai e singura mega-companie de pe piaţă care oferă un e-reader (cititor digital). Drept e că e-reader-ul vândut de Amazon (Kindle), are ecran alb/negru bazat pe tehnologia e-ink (care are avantajul unui consum redus de energie şi oferă posibilitatea citirii unui text pentru o perioadă de timp mai îndelungată decât monitoarele clasice), dar acesta păleşte în comparaţie cu display-ul iPad-ului (color şi multitouch). Touchco este o companie din New York specializată în tehnologia ecranelor tactile. Se spune că Amazon intenţionează să lanseze un nou model de Kindle cu ecran color şi tactil, beneficiind astfel de pe urma proaspetei achiziţii.

Symbian devine open-source - începând de ieri, (03.02.2010) codul sursă al celui mai popular sistem de operare pentru smartphone-uri a fost pus în mod gratuit la dipoziţia publicului. Achiziţionat de Nokia în 2008 acest sistem de operare vechi de 10 ani a trebuit să facă faţă unei presiuni crescânde din partea concurenţei (iPhone şi mai nou Android), inovaţiile aduse de aceasta în domeniu făcându-l să pară uşor învechit. Oficialii Nokia speră ca prin această mişcare (caracterizată ca fiind cea mai importantă din lumea producătorilor de software), să crească puterea vântului care suflă în pânzele vasului Symbian, oferind astfel dezvoltatorilor de programe, motivaţia necesară pentru concentrarea eforturilor asupra dezvoltării acestuia.

Share on Facebook
Share on LinkedIn

Publicat în: Noutăţi

Etichete:

Despre autor: Pentru că de felul lui se plictisește repede, este mereu dependent de noutăţi, motiv pentru care consumă agregatoarele de ştiri, RSS-uri sau blogurile cu noutăţi şi bârfe ca pe sticksuri. Vrei să afli ce produs va lansa Apple peste 2 ani sau când va reuşi Microsoft să facă un sistem de operare ca lumea? Porumbelul e omul tău. Joacă rolul poştaşului și răspândacului, ocupându-se de propagarea noutăţilor importante din IT.

RSSComentarii (0)

URL trackback

Comentează




Dacă vrei să apară o poză la comentariul tău, fă-ți rost de un Gravatar.